Comuna Mănăstirea Cașin – Jud. Bacău

Hram la biserica din Mănăstirea Cașin

Medici, profesori universitari, creștini evlavioși, alături de numeroși copii, au participat astăzi, 25 noiembrie, la slujba Sfintei Liturghii ce a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la biserica  parohiei din Mănăstirea Cașin, ce are hramurile „Sfântul Arhidiacon Ștefan” și „Sfânta Mare Mc. Ecaterina”. 

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a făcut legătura între Evanghelia citită în Duminica a 30-a după Rusalii, respectiv a Dregătorului celui bogat și păzirea poruncilor și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, serbată astăzi de Biserica Ortodoxă. 

De asemenea, ierarhul a evidențiat această comunitate ca fiind una dintre parohiile cu o bogată și frumoasă activitate cultural-misionară și filantropică și pe preotul paroh Ioan Bârgăoanu. 

Atmosfera duhovnicească aparte s-a datorat și prezenței raclei cu moaștele Sfântului Antipa de la Calapodești, aduse în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Ioachim Băcăuanul, de către părintele protosinghel Andrei Ioniță, ecleziarhul Catedralei. Un moment deosebit l-a constituit programul artistic realizat de copiii coordonați de prof. Otilia Bârgăoanu care au recitat pe de rost Imnul Acatist al Sfintei Cuvioase Parascheva și cel al Sfântului Antipa de la Calapodești. Talentul și calitățile micuților artiști au fost recompensate cu daruri oferite din partea ierarhului. Impresionați de cele trăite la Mănăstirea Cașin, Prof. dr. Codruț Munteanu, renumit chirurg, și prof. univ. dr . Dan Mihai Chițoiu, prezenți la Mănăstirea Cașin, și-au exprimat bucuria de a fi participat la acest eveniment. 

La rândul său, preotul paroh Ioan Bârgăoanu a mulțumit Bunului Dumnezeu și tuturor celor care au fost prezenți la acestă sărbătoare a Cașinului. ”Am avut binecuvântatul prilej ca Preasfințitul Ioachim Băcăuanul să fie prezent în mijlocul nostru la această rugăciune a poeziei și poezie a rugăciunii închinată sfinților trei teologi, alături de sfintele moaște de la Catedrala din Roman”, a precizat parohul bisericii din Mănăstirea Cașin.